Conferința Internațională de Psihologie Aplicată, ediția a III-a

In jos

Conferința Internațională de Psihologie Aplicată, ediția a III-a

Mesaj Scris de Iarna la data de Sam Mar 07, 2009 12:27 pm

Organizatorii celei de-a treia conferințe de psihologie aplicatã, sub egida Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitãții „Alexandru Ioan Cuza” Iași, vă invită la o manifestare științifică care își propune să ilustreze standardele internaționale actuale ale principalelor domenii în care psihologia are aplicații. Așteptările noastre vizează participarea practicienilor, cercetătorilor și cadrelor didactice din domeniul psihologiei românești și internaționale, care prin activitatea lor au marcat progrese în planul aplicării acumulărilor teoretice. Pentru a optimiza beneficiul participanților din participarea la această conferință internațională, organizatorii s-au străduit să întocmească un program flexibil care să țină cont de așteptările de conținut și de formă a prezentării.
Prefacerile profunde din psihologia actuală sunt determinate, sub aspectiv intensiv, de puternica dezvoltare a domeniului cognitiv, de dezvoltarea, diversificarea și rafinarea tehnicilor experimentale, de puternica amplificare și adecvare a procedurilor de prelucrare a datelor, de accelerarea interacțiunii cu discipline științifice conexe și, sub aspect extensiv, de răspândirea instituțiilor academice de profil în toate continentele, de amplificarea pronunțată a numărului de psihologi practicieni, de multiplicarea sectoarelor care beneficiază de aportul competenței psihologilor practicieni, de recunoașterea largă a contribuției psihologiei la ameliorarea condiției umane.
Nota fundamentală ale acestei manifestări științifice este dată de intenția colectivului de organizare de a atrage spre zona dezbaterilor științifice a unui număr cât mai mare și mai diversificat de slujitori devotați ai psihologiei, atât din zona academică cît și din cea a practicanților integrați în cabinete sau instituții guvernamentale și non-guvernamentale. Pentru a favoriza achiziționarea unor noi competențe de către tinerii psihologi abia intrati în sfera cercetării sau cea practic profesională, organizaorii au în intenție de a programa un număr consistent și diversificat de work-shop-uri, tendința care este evidentă la manifestări științifice de acest gen pe plan international, fapt ce permite evidențierea evoluției unor proceduri de intervenție cu relevanțã în dezvoltarea socio-economicã: industrie, marketing, managementul resurselor umane, științe juridice, științe militare, științe ale educației etc.
Această a treia ediției propusă de organizatori se fundamentează pe consecvența specifică celor două manifestări similare anterioare. Interacțiunea câmpurilor științifice, cel românesc și cel internațional, permite o valorificare amplă a rezultatelor științifice fundamentate pe o perspectivă integratoare. Dorindu-se a deveni o tradiție, această ediție a conferinței întărește speranța perenității rezultatelor științifice analizate și marchează depășirea caracterului bienal programat inițial.

Colectivul de organizare

Sursa: Facultatea de Psihologie
avatar
Iarna
Admin

masculin Numarul mesajelor : 255
Varsta : 31
Localizare : Iasi/Botosani
Joburi/Distractii : politica, muzica
Specializarea : Stiinte Politice
Data de inscriere : 27/02/2008

Vezi profilul utilizatorului http://filosofie.forumandco.com

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum