Moartea subita a societatii civile

In jos

Moartea subita a societatii civile

Mesaj Scris de Iarna la data de Mier Ian 28, 2009 4:05 pm

Romania pare o tara in totalitate pe duca. La 20 de ani de la Revolutie, parca nici nu mai avem reactii la nedreptate, la abuz, la incalcarea dreptului la viata privata, la intimitate. Cel mai amar e ca vocala societate civila de la televizor, ce are in fisa declarata a postului contracararea oricaror masuri menite a suprima drepturile individului, e moarta; cu mici, foarte mici, dar notabile exceptii.

In cazul Legii 298/2008, privind stocarea pe sase luni a datelor despre convorbirile telefonice, SMS-uri si e-mail-uri, doar trei ONG-uri au reactionat vehement, denuntand incalcarea Conventiei drepturilor omului. Trist este ca multe dintre tacutele fundatii – ce se ocupa de regula cu facutul si desfacutul guvernelor – striga-n gura mare dupa celebrul 2% din impozitul pe venitul global. Si n-am auzit sa refuze donatiile de la cei carora le sunt incalcate drepturile prin aceasta lege, dar care poate-si pun sperante ca mai exista cineva care sa-i reprezinte. Si asta pentru ca abuzul, oricand posibil in lipsa unui control democratic real, conduce la cresterea suspiciunii publice privind problemele legate de ascultarile ilegale, realizate sub acoperirea convenabila a sintagmei "securitate nationala". Si genereaza, de multe ori, teme false de dezbatere si facaturi pe care doar transparenta si comunicarea onesta le pot demonta.


--------------------------------------------------------------------------------

Societatea civila a murit pe altarul legii privind stocarea informatiilor legate de comunicarea telefonica si pe internet. Din lunga lista a organizatiilor neguvernamentale din Romania, doar trei au reactionat in momentul intrarii in vigoare a Legii Big Brother. Restul au ignorat subiectul. Multe din aceste ONG-uri insa primesc sponsorizari, celebrul 2% din impozitul pe venitul global, si de la cei carora le sunt incalcate drepturile prin aceasta Lege.

Vocalele Apador-ch, Freedom House, GDS sau Societatea Academica Romana, dornice sa denunte abuzurile in alte regimuri ale democratiei romanesti, n-au suflat o vorba despre aceasta Lege. Grupul pentru Dialog Social, care la 4 iulie 2007 se oferea sa colaboreze cu Guvernul pentru reducerea pensiilor fostilor securisti, nu a luat in nici un fel atitudine in legatura cu Legea 298/2008. De asemenea, ultimele comunicate ale Transparency International sunt din toamna lui 2008, deci nu exista nici o pozitie oficiala despre legea adoptata de Parlament. Ironic, Academia de Advocacy, partener al Coalitiei pentru o Romanie Curata, a organizat in 2006 o dezbatere despre libertatea individuala si securitatea nationala: “Echilibrul intre transparenta si secretizare”. Tema n-a mai parut interesanta acum pentru Academia de Advocacy, drept urmare nu exista nici un comunicat al “academiei” in legatura cu Legea nr. 298/2008. La fel, Societatea Academica Romana, condusa de Alina Mungiu Pippidi, preocupata pana acum de nivelul democratiei in Romania, a ignorat cu desavarsire Legea Big Brother. Nu exista nici o luare publica de pozitie din partea SAR in legatura cu actul normativ, pe site-ul sau ultimul comunicat avertizand despre absenteismul la viitoarele alegeri europarlamentare. Lor li se adauga APADOR-CH, care, de la anuntul din 9 ianuarie privind posibila asumare a raspunderii Guvernului pe proiectele Codului penal, Codului Civil, Codului de Procedura Penala si Codului de Procedura Civila, cand a luat atitudine atragand atentia ca Parlamentul nu trebuie ocolit, nu a mai gasit nici un motiv sa protesteze.

DAR 2% DIN IMPOZITUL PE VENITUL GLOBAL LE-AR PICA BINE
Lista ONG-urilor romanesti e lunga: Agentia de Monitorizare a Presei, Alianta Civica, Asociatia Centrul pentru Politici Publice, Freedom House Romania, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Societatea Pentru Justitie (SoJust), Centrul pentru Jurnalism independent, Centrul pentru resurse juridice etc. Dintre acestea nici una nu a emis vreun punct de vedere in legatura cu legea respectiva, nici ca-i buna, nici ca-i rea, ci au bagat capul in nisip facandu-se ca nu exista. In schimb, multe dintre acestea se reped sa cerseasca 2% din impozitul pe venitul global pentru a-si indeplini menirea de “caine de paza al democratiei”. Un exemplu este Societatea Academica Romana condusa de Alina Mungiu Pippidi, pe al carei site apare o fereastra in care scrie cu rosu “2% pentru SAR”.

PRODEMOCRATIA: “SE INSTAUREAZA DOMNIA FRICII”
In schimb, ProDemocratia avertiza la 23 ianuarie, intr-un comunicat postat pe site-ul sau, “in privinta derapajelor securitare si a limitarii libertatilor cetatenesti”. Incet, dar sigur, “domnia legii” face loc “domniei fricii”. “Instrumentalizarea fricii prin masuri legislative neinspirate sau proceduri care sfideaza libertatile cetatenesti, precum Legea stocarii informatiei sau urmarirea mai mult sau mai putin legala a convorbirilor telefonice sau corespondentei electronice, induce un sentiment profund de insatisfactie civica precum si serioase indoieli privind transparenta si consistenta democratica a institutiilor politice romanesti”, se arata in comunicatul ProDemocratia, care afirma ca nu atat legislatia stocarii informatiilor privind convorbirile telefonice si corespondenta electronica ingrijoreaza, ci lipsa unor instrumente de control democratic. “Abuzul, oricand posibil in lipsa controlului democratic real, conduce la cresterea suspiciunii publice privind problemele legate de ascultarile ilegale, realizate sub acoperirea convenabila a “securitatii nationale”, mai afirma ProDemocratia.

ACTE SIMILARE CONTESTATE IN UE
La 21 ianuarie si Liga Pro Europa reactiona, printr-un comunicat postat pe site-ul propriu. “Liga Pro Europa considera ca Legea nr. 298/2008 violeaza drepturile fundamentale garantate de Constitutia Romaniei in Titlul II – Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale, Capitolul II – Drepturile si libertatile fundamentale, articolele 26, 27 si 28, referitoare la dreptul la protejarea vietii intime si la inviolabilitatea corespondentei”, se arata in comunicatul ONG-ului, care mai precizeaza ca legi similare din alte state UE precum Bulgaria si Germania au fost declarate neconstitutionale de Curtile Constitutionale nationale, iar CEDO a admis in mai multe cazuri plangeri individuale ca legile respective violeaza prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

TARA LUI BIG BROTHER
Si Centrul pentru Resurse Juridice avertizeaza ca Romania devine o tara a lui Big Brother. “Centrul de Resurse Juridice sustine ca interceptarea comunicatiilor nu trebuie sa se faca pentru a avea indicii in legatura cu existenta unei infractiuni ci din contra, trebuie sa existe indicii temeinice privitoare la aceasta infractiune, obtinute prin alte mijloace de proba, indicii care imi justifica dreptul ca organ de ancheta sa solicit judecatorului emiterea unui mandat de interceptare, respectiv restrangerea dreptului la viata privata”, se arata tot intr-un comunicat.

“Comisia a stabilit ca prezentul cadrul legislativ expune institutiile statului unor vulnerabilitati interne, existand pericolul de savarsire a unor abuzuri impotriva statului de drept” din raportul Comisiei parlamentare de ancheta pentru verificarea informatiilor furnizate cu privire la interceptarea comunicatiilor.

Citeste intregul articol in Jurnalul National.


Sursa: stiri.ong
avatar
Iarna
Admin

masculin Numarul mesajelor : 255
Varsta : 31
Localizare : Iasi/Botosani
Joburi/Distractii : politica, muzica
Specializarea : Stiinte Politice
Data de inscriere : 27/02/2008

Vezi profilul utilizatorului http://filosofie.forumandco.com

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum